Retrospectiva 2010

Na că s-a mai dus un an, 365 de zile, și e cazul să trag o linie. Tocmai d-aia n-am mai postat, pt că am așteptat chiar sfârșitul anului și am găsit momentul optim. Mâine plec la munte, mă întorc pe 2, deci azi e ziua ideală pentru postare. A trecut și 2010-le, dar cu ce? Ce am făcut în anul ăsta? Ce n-am reușit să fac? Eh, după o analiză cronologică aș putea spune că a fost un an bun spre foarte bun. Motivele sunt următoarele:
- am intrat la facutate, fără taxă, jurnalism, exact ce-mi doream
- am luat permisul după luuuungi încercări și bătăi de cap
- am luat BAC-ul, deci am încheiat 12 ani de școală
- am intrat așa-zisa "cea mai frumoasă perioada a vieții" și anume: studenția. Și DA, se confirmă, cel puțin până acum chiar a fost o perioadă foarte frumoasă unde am cunoscut oameni noi de nota 20
Despre cele rele nu vreau să vorbesc, că oricum n-ar interesa pe nimeni. Așa că, decât să-mi împărtășesc inutil probleme, prefer să-mi împărtășesc doar laudele.
Per ansamblu, a fost un an foarte bun așa că nu-mi rămâne decât să sărbătoresc la munte în stilul caracteristic.
La mulți ani, poznașii mei și să ne revedem cu bine !

Am greșit

Imi cer scuze pt folosirea dubla a sintagmei "Să fim serioși"

Români de ocazie

Ştiu, a fost ziua României, la mulţi ani, hahaha. Dar aţi observat cât de mult ne iubim noi ţara DOAR de 1 decembrie? Băi frate, e nebunie de 1 decembrie, toată lumea status-uri pe mess, poză la avatar cu drapelul, chestii, nebunii și în rest nu știm care cum să plecăm mai repede de aici. E exact ca relația pe care o ai cu un prieten pe care, de fapt, nu-l suporți, dar de ziua lui ești frate cu el, doar doar de ți-o da și ție o bere. Și dacă stăm să analizăm un pic și noi primim o mică cinste de Ziua Națională, suntem liberi, nu mergem la școală, la facultate, la muncă etc.. Eh, nu chiar toți, că sunt oameni care muncesc chiar și în ziua asta, dar hai sa fim serioși, câți dintre voi v-ați cinstit TOȚI cunoscuții de ziua voastră? Și să fim serioși, cât la sută din populație se scoală în dimineața zilei de 1 Decembrie și primul lucru pe care-l face este să asculte imnul național și spune în gând "Sunt mândru că sunt român"? Nu frate, de fapt toată lumea se scoală fericită pe la un 10-11 și spune "Azi sunt șef, nu mă duc la muncă".
Și pt că tot am fost acuzat de "defăimarea statului", am s-o duc până la capăt. Nu am ceva împotriva României, îmi iubesc țara, însă am ceva cu mentalitatea și perversitatea poporului român mereu în așteptare spre a fi servit.

O stare indecisă, balans între siguranță și pericol

Ați stat vreodată să judecați împrejurimile? Eu da. Ba chiar de mai multe ori și am reușit să trag o pseudo-concluzie: anume că siguranța în lumea asta e aproape apusă și că pentru a trăi într-un sentiment sigur, trebuie să trăiești cât mai aproape de pericol. Mi se pare cea mai convenabilă metodă pentru un succes în viață. Până la urmă totul se rezumă la noțiunea de "călit". Mulți am fost căliți de ceva de când eram mici. Și cum? Prin a simți pe propria piele acel ceva. Se formează oarecum niște anticorpi psihici care te vor ajuta să treci prin pericole nevătămat.
Mă gândesc acum la ce-mi spunea mama până să plec la Sibiu: "ai grijă, mamă, să nu te apuci de droguri că ai văzut cum e acuma, le iei de la magazin". Vreau să cred că a făcut asta din obligația de a-și face datoria de părinte. Cred că e și ea conștientă că, dacă aș fi vrut să mă apuc, mă apucam de-acasă pentru că la fel e și acolo și peste tot. Și, sincer să fiu, eu n-am spus nimănui să se apuce sau să nu se apuce. Tocmai faptul că nu am fost un "Gigi-contra" m-a ajutat să mă mențin la un nivel social decent. Nu m-am ferit, ci l-am luat ca atare. Consider că am văzut destule, am asistat la destule și tocmai chestia asta poate m-a călit de necazurile vieții. Am avut persoane care m-au învățat, însă multe le-am învățat prin cineva cu care am fost mereu, oriunde și oricând: Eu!.
Nu știu cum voi fi cum voi fi când voi părinte, dar sper din tot sufletul să am mentiltatea pe care mi-o doresc acum s-o am atunci. Vreau să-mi călesc copilul/copiii pentru ca ei să fie în stare să se descurce și fără mine. Vreau ca ei să-și ofere singuri cea mai bună educație, eu doar să le arăt cum să o obțină.
Concluzionând cele aberate mai spus vreau să citez o replică din filmul Green Street Hooligans care pentru mine a fost un motto: "I've never lived closer to danger, but I've never felt safer"

Uite cum vine și greul

Bă frate, cât de entuziasmat eram eu cu Sibiul, facultatea, pula-n pizdă, uite că a venit și momentul să revin cu picioarele pe pământ și să mă pun un pic pe treabă. Adică, pula mea, ori facem și facultate, ori nu mai facem? Asta ca să citez un nou personaj pseudo-monden care e mai mediatizat decât imnul național. N-are săracul nicio vină, el sigur a fost la fel de prost și înainte ca el să inițieze celebra "perversă ca pe Târgu-Ocna". Și prostia lui, amestecată cu exagerata atenție a publicului, duce la fudulie, că nah, vorba aia: "prostul, dacă nu e și fudul, nu e prost până la capăt". Dar gata cu asta că încep să mă încadrez și eu în categoria promoter-ilor prostiei.
Bă, cu facultatea asta nu e chiar așa simplu. Adică pe lângă distracții, lume bună se mai strecoară și ceva muncă pentru acasă, proiecte, chestii de citit, pula mea. Și am de gând să mă țin de asta pentru că-mi place și pentru că vreau peste câțiva ani să-mi las aici un loc de "bună ziua" și să am câteva drumuri din viitor deja bine conturate. N-ar trebui să fie greu, că-mi place și dacă fac ceea ce-mi place, înseamnă că-mi place ceea ce fac.
Am întârziat cu postarea un pic tocmai datorită motivului afișat mai sus. Idei sunt, timp nu prea mai este, așa că vă las să vă pregătiți pentru bac, pentru servici sau pur și simplu pentru o nouă zi.
Sănătate și voie bună!

O doză de viciu într-un sevraj al succeselor

Pt mine o victorie a echipei mele de suflet este ca o doză de orice viciu care se consumă periodic, dar o victorie cu steaua este ca o variantă mai puternică a drogului respectiv pe care o iei o dată la mult timp pt că nu ți-o permiți. Și cum de la un timp am intrat într-un sevraj al acestor victorii, cea de-aseară aproape că a compensat pentru toată seceta. Mi-am asigurat un orgasm ce ține 6 luni (până-n retur).
Am văzut meciul într-un bar aici unde am avut surpriza, inițial neplăcută, să observ că este aproximativ plină de spurcați. La final surpriza a luat o întorsătură de toată frumusețea întrucât eram cam singurul cu un zâmbet larg și de nestăpânit pe buze.
În legătură cu ce s-a întâmplat pe teren spurcații au fost superiori, dar cineva îmi spunea mie că fotbalul se joacă pe goluri. Și așa e. Nu întreabă nimeni cine a jucat mai bine sau cine a dominat, ci pur și simplu cine a câștigat pentru că, până la urmă, d-asta îți chinui picioarele și plămânii, ca la final să vezi că ai dat mai multe goluri decât adversarii. Nu poți spune că ești satisfăcut doar cu gândul că ai jucat mai bine, e o pseudo-satisfacție. E ca atunci când sacrifici ani buni din viața ta pentru o femeie, iar ea te lasă pentru 2 cm de pulă în plus.
În concluzie, mi-am asigurat încă 6 luni de dat la muie la steliști, așa că vă las și MUIE sTEAUA !

A cui este vina, Răzvane?

Iar ne-au furat ăștia băi frate, iar pierdem un turneu din final din cauza arbitrilor. De aproape 10 ani ne tot fură arbitrii și noi nu mai ajungem la turnee.
Dar oare așa să fie? Hai să ne gândim cum am fi simțit înfrângerea cu Franța dacă am fi bătut mare echipă a Albaniei și multipla campioană oceanică Belarus. Ne tot ascundem într-un lan de scuze, dar până când? Se va sfârşi şi ăsta la un moment dat şi atunci ce faci, Răzvane? Când vei da dovadă de coloană vertebrală? Chiar nu este evident că nu poţi mânui o echipă naţională? Ai puţină demnitate şi lasă pe altcineva la cârmă că altfel se scufundă vasu' şi barem nu o să-l dărâme vreun iceberg uriaş, ci vreun dop de Cola plutitor pe marea fotbalistică. Decebal n-a fost ucis de romani, s-a sinucis cu demnitate. Sinucideţi şi tu cariera de antrenor şi vei avea măcar o fărâmă de demnitate, nu ne mai omorî nouă nervii, ne-am săturat să ne demonstrezi cum un fiu poate fi opusul tatălui său. Pleacă, lasă-ne!

Starea generală e de bine

S-a dus și prima săptămână de facultate și pot să trag așa o concluzie de început. Vreau să spun că am nimerit într-un loc ideal. Și pe lângă asta am nimerit printre niște oameni de nota 20. Deja au început ieșirile, caterincile și conturarea unui grup bun. Nu vreau nici să mă îmbăt cu apă rece, dar nici să mă scald în pesimism în legătură de cât de unit sau separat va fi grupul. Vreau să-mi intensific starea actuală și să mă bucur de ea cât se poate de mult.
Orașul ăsta mi se pare de vis. E exact genul de loc în care aș vrea să mă plimb pe stradă cu căștile în urechi pe melodia "Azi nu" și să port ochelari de soare "să nu se vadă starea de tranziție". Aici pur și simplu se degajă o stare de veselie. Nu vreau să par vreun romantic incurabil, dar față de locul în care vin eu, schimbarea a fost radicală.
Oricum, până acum numai de bine.
No, bine, ne mai auzim. Servus !

Libertate, frate, poate facultateeeee

YUHUUUUU,YAHAAAAA, YABBA-DABBA-DOOOO
În primul rând, îmi cer scuze pentru întârzierea postării, dar abia astăzi mi-au băgat net.
În al doilea rând vreau să vă spun că visul nu mi s-a îndeplinit, ci pur și simplu s-a autodepășit. E mult mai mișto față de ce mă așteptam și beneficiez de absolut toate condițiile necesare și dorite.
Nu aberez acum că încă mă bucur de orgasmul spiritual datorat faptului că mi-au băgat net.
Așa că...sănătate !

Ultimele socoteli ...

Se apropie clipa după care tânjesc de vreo 2 luni fără încetare. Exact, sâmbătă plec la Sibiu. Cum am mai spus într-o postare mai veche, începe "Viața mea vol. 2". Cineva îmi spunea că aș fi sugerat faptul că eu aș pleca dezamăgit sau alte chestii de genul. Total greșit, nu plec deloc dezamăgit, din contră...plec împăcat sufletește în legătură cu aproximativ tot.
Vreau să fac clară o chestie în legătură cu plecarea asta. Entuziasmul meu nu se datorează faptului că vine studenția, ci faptului că am ocazia să iau totul de la 0. Nu urmează un alt capitol din viața mea, ci un alt volum. Și mulți dintre noi, din generația mea, trecem prin același lucru, doar că eu îl privesc cu niște ochi mult mai largi și cu niște sentimente mult mai intense. Trebuie să recunosc că e și distanța care mă desparte de casă, asta mă face să privesc lucrurile mai intens și cu un pic mai multă maturitate, dar nu vreau să exagerez că la 19 ani prea multă maturitate nu-ți aduce tocmai respect, ci te cam marginalizează. Sunt de părere că oamenii se înțeleg între ei în funcție de vârsta psihologică, nu fizică, dar e doar o părere.
Eh, mai e puțin până ajung acolo și abea atunci mă voi convinge dacă toată așteptările și sentimentele astea intense și-au avut rostul. Până atunci mai sunt câteva zile în care trebuiesc rezolvate niște ultime socoteli.

Șoferieeeeee

Băi frate, de n-a mers vara asta strună să-mi bag pula. Tot mi-a ieșit, absolut tot. Bac, facultate, orice. Mai nou și cu șoferia am terminat. Da mă,am luat permisul, după un an și ceva de școală de șoferi că până și armata o terminam mai devreme. Mă rog, ideea e că am terminat cu toate grijile, am încheiat totul cu succes.
Partea cea mai bună e cu totul alta și anume că eu plec de-aici cu toate socotelile încheiate și fără vreun regret. E ca-n poveștile alea când cineva anume își știe clipa sfârșitului și-și încheie toate socotelile cu viața și cu cei din jur. Și asemănarea acestor 2 cazuri e destul de mare, că eu mă duc spre un nou început așa cum și moartea în opinia mea este tot un început, unul fără sfârșit. Și ca să fac asemănarea și mai apropiată, țin să precizez că gândurile mele de a mă întoarce sunt negative așa cum și întoarcerile propriu-zise vor fi cât mai reduse și doar în caz de forță majoră.
Am multe chestii de luat de la capăt și un viitor de rezolvat. Nu știu cum sunteți voi, dar eu, unu, iau chestia asta destul de serios pentru că am stat și am studiat împrejurimile și am rămas cu un gust cam amar în gură. Așa că "Viața mea vol. 1" s-a dus, urmează "Viața mea vol. 2". Și nu o să apară cu Gazeta Sporturilor, ci cu http://strumfblogjob.blogspot.com.
Cu multă stimă și respect vă urez o seară plăcută în continuare.

Noi începuturi, emoții de toamnă, uniforme etc. ... dar nu ale mele

Gata, s-a dat startul la o nouă cursă. O nouă cursă de 100 m lecții de viață peste care trebuie să se treacă cu brio. Dar nu pentru mine... Nu, eu mai am de așteptat până-n octombrie pentru altă cursă și mai complicată: aceea a viitorului, dar asta o abordez în octombrie.
Vreau să vorbesc de faptul că azi am fost la deschiderea liceului unde 4 ani de zile am făcut umbră asfaltului, am zgâriat bănci, am plantat microfoane sub scaune sau bănci, am râs, m-am enervat, am făcut caterincă și am fost înconjurat de oameni care mi-au marcat acești 4 ani. Azi am fost doar în vizită din păcate (deci dacă m-aș fi dus beat n-ar fi avut ce să-mi facă:)) ). Și am simțit o emoție tristă, dar venea din același de unde venea o veselie interioară timp de 4 ani. Parcă s-a dus spuma adolscenței, acea perioadă în care aveai avantajele unui adult și grijile unui copil. Sunt conștient că adolescența nu e nici pe departe terminată, dar problema e că grijile abea acum încep.
Am văzut-o pe diriga, unul din mulții dirijori ai vieții pentru mine, fericită că am fost câțiva care și-au adus aminte ce a însemnat această femeie pentru noi, că vrem noi să acceptăm sau nu. După ce ne-am întins la vorbă în curtea școlii, ne-am dus în clasă să-i vedem noua adunatură de șoareci, pe care dânsa trebuia să-i transforme în 4 ani în hamsteri de rasă și la cum o cunosc eu sigur o să-i reușească.
Mă uitam așa prin bănci și să-mi bag pula de nu în fiecare copilandru d-ăsta regăseam pe unul dintre noi. Spre exemplu Andrei copilul din prima bancă cu ochelari și slab ce la prima apariție pare unul din tocilarii și colegă-su de bancă Dani feciorul cu mustața aia de zici că era cea mai proastă reîncarnare a lui Vlad Țepeș. Eu bineînțeles că m-am regăsit (cu greu, că trebuia să mă caut undeva la nivelul băncii) în cel mai mic bulgăre de piele și păr (măcar pe burtă și picioare :)) ). Acum a fost altceva, priveam din exterior. Și râdeam cu Andrei și cu Luci pe diferite teme și urlă diriga la mine spunându-mi: "Alexandre, nu mai râde că faci gălăgie". Vreau să spun că a fost cel mai intens fenomen de deja-vu pe care l-am trăit vreodata. Îmi era atât de cunoscut încât în momentul ăla aveam senzația că mă dă afară din clasă. Dar s-au dus frate anii ăștia și vin momente grele.
Ajung la concluzia că Am rămas copil, dar copilăria s-a terminat.

Repaus de subiecte

Vreau să anunț faptul că pentru o perioada de aproximativ 3 săptămâni nu voi avea subiecte de scris, așa că posturile se vor face mai rar în funcție de dispoziție și un pic în funcție de timp, în sensul că timp am căcălău de când stau aici, dar de asemenea, de când stau aici, nu prea am despre ce să scriu pentru simplul fapt că nu fac nimic toată ziua. Așa că...Sănătate și voie bună !

Nimicuri de vară ...

Gata, aseară am făcut botezul la casă...cu vin de casă. Chiar mi-era dor s-o ard așa ca aseară, să-mi bag pula. Un vin, o bere, ceva afumătură și destul de multă voie bună. Mai puțin marele final când a trebuit să încerc să mă culc și mă luau toți dracii că se învârtea întregul mediu înconjurător, dar în rest toate bune și frumoase. În principiu, încă aștept Sibiul să-mi bag pula.
P.S.: Felicitări Clau-gol! Muie clanul Becali !
Hai s-o ardem frumos

Încă o premisă fără concluzie ...

S-a instalat monotonia, plictiseala și aștept cu brațele deschise involuntar și depresia. Impactul ăsta cu mutatul a fost mai rău decât mă așteptam. Nu numai că mă simt străin aici, dar parcă mă simt străin și de unde am plecat. Aseară am fost în oraș cu gândul că o să-mi revin cât de cât din starea asta negativă. Fix pula, mai rău m-am afundat.
Stăteam singur în apartament luptându-mă cu gânduri albe și când zic gânduri albe nu mă refer la gânduri bune, ci la gânduri fără vreo esență, fără vreun subiect. Încerc să iau totul ca pe o moarte clinică. Și revenirea va fi plecarea la Sibiu. Aștept evadarea, evadarea din monotonie, din peisajul ăsta pictat color de un daltonist.
Pula mea, altă variantă n-am decât să aștept bine-mersi. Cu puţin noroc o să merite aşteptarea şi o să fie o viaţă bună.
Între timp sănătate şi voie bună !

S-au dus...

Ce s-au dus? Simplu, cei 15 ani de stat în Păltiniș, la bloc, pe str. Cristianul, nr. 26, bl. 156 H, ap. 1 (în caz de amendă tot adresa asta o dau). S-a terminat cu frecat menta la Alin în spate sau la băncuțe, cearta cu bătrânii senili care parcă erau setați pe chestiile astea. Dar ce mai contează? Oricum într-o lună jumate am plecat la facultate, departe de casă, poate ocazia perfectă să-mi iau viața de la capăt. Chestia asta mă motivează cât de cât și sunt entuziasmat.
Pe lângă asta s-au dus și alea 4 zile de mare cu care mă tot dădeam eu mare. M-a costat chestia asta, tocmai din această cauză nu voi vorbi nimic despre mare.
Atât am avut de spus. Sănătate!

Mi-e dor de ... MARE !

Mâine noapte se pleacă la mare, singurul loc unde toate gândurile și sentimentele mele sunt de bine. Atât am de menționat pt azi.
Pe lângă asta, oficial mi-am dormit ultima noapte în apartament, deci s-a terminat ciclul Păltiniș. Asta e, trecem mai departe.
Mi-e dor de...
MAREEEEEEEEEEEEEEE

Indolență, dezamăgire = Banalitate

Încă un an, încă o dezamăgire. Cel mai urât e faptul că lucrurile păreau că se îndreaptă. Pt necunoscători eu vbesc de faptul că aseară Dinamo a luat un 3-0 jenant la Split în meciul cu Hajduk, după ce în tur bătuseră ai noștri cu 3-1. Din păcate, se pare că indolența asta s-a transformat într-un virus ce se transmite mai departe, de vreo câțiva ani încoace de la jucător la jucător. Principala greșeală a avut loc până ca meciul să înceapă și anume concepția de joc defensiv, în condițiile în care se știa foarte bine de randamentul scăzut al apărării dinamoviste și pe lângă asta de forța atacului.
În prima repriză dinamoviștii au ținut locul unor jaloane mobile, remarcându-se probabil prin lipsa de inspirație la nivel de strategie, de viziune asupra jocului și alte asemenea aspecte. 2 goluri ale croaților rezultate în urma unor greșeli defensive (Vukusic 12, Brkljaca 23) și un gol splendid al lui Tomasov in minutul 38 au stabilit scorul final încă din prima jumătate a meciului.
În repriza a 2a dinamoviștii și-au făcut simțită prezența prin câteva ocazii bune, dar norocul lor a fost deasupra ambiției noastre. Trebuia un singur gol să ducă meciul în prelungiri și cel puțin 2 să ne calificăm, dar nu a fost să fie.
De remarcat că pe lângă petardele obișnuite ale echipei (Scarlatache, Moți, Homei) s-a alăturat acestui grup infam și N'Doye (cel puțin pentru meciul ăsta), cel care de obicei dădea tonul la agresivitate și împingea echipa de la spate. Un plus mare pentru Adrian Cristea care, în opinia mea, a făcut cel bun joc al său de până acum, păcat că în asemenea circumstanțe.
Una peste alta nervi, pumni în pereți, nestare, aruncat cu diverse obiecte prin casă și-așa mai departe. Pe lângă asta a picat și netul și atunci mi s-a pus capac și am plecat din casă, m-am întors la 1 după-masă.
Măcar am luat sala cu 22, poate iau și eu în pula mea și orașul și am scăpat de altă grijă.
În concluzie, sănătate și la mulți ani.

Gramatica mă-tii.

Reiau prima frază:
Meritul pentru acest articol îi aparține Mirunei care e printre puținele persoane ce a reușit să mă facă să mă contrazic singur și culmea prin comun acord

Despre mine

Meritul pentru acest articol îi aparține Mirunei care e printre puținele persoane cu care a reușit să mă facă să mă contrazic singur și culmea prin comun acord. După cum știți mesajul primului articol era acela că mie nu-mi plac prezentările, care mă știți, mă știți cum sunt, care nu, îmi pare rău.
Sunt genul de om deseori încăpățânat, îmi susțin punctul de vedere cu orice preț. De exemplu dacă mie vaca mi se pare că e câine, eu susțin asta până începe vaca să latre și să se pișe pe copaci. Nu sunt Gigi-contra, dacă punctele noastre de vedere coincid, atunci ne vom înțelege, dacă nu, nu. Genul de om simplu, ușor de mulțumit și genul de om pe care îl poți cunoaște într-o oră(Mirule, mă știi de 24 de ore, deci mă cunoști la fel de bine ca toată lumea). Îmi place să mă afișez așa cum sunt de-adevăratelea și sunt mereu mulțumit de mine, de multe ori mulțumi și de propriile-mi greșeli.
Țin la detalii în orice fac, mi se pare că detaliile fac diferența în orice.
Defectul meu reprezentativ e caracterul temperamental, mă enervez destul de repede și fac urât, bine că-mi trece la fel de repede.
Nu pun suflet în tot ce fac, pun suflet doar în ceea ce-mi place să fac și nu-s genul care să-i sufere pe toți din jurul său, dar nici pe nimeni. Am criteriile mele, sufăr pe cine merită (în opinia mea).
Și zău că aș scrie mai mult, dar asta ar însemna să bag de la mine, chestie pe care n-am s-o fac, după cum am zis am un caracter simplu, calități + defecte (sare și piper).
Și acum, rămâne de văzut dacă m-am mințit singur și în același timp și pe voi. Asta rămâne la aprecierea voastră.

A da cu mucii în fasole/ Din lac în puț/ A o da din sârbă-n diaree

Băi frate, țin să precizez că tocmai am avut o trecere subită de la extaz la agonie. Nu știu câți dintre voi aveți drept cel mai bun prieten un mp3 player și câți dintre voi vă plimbați cu muzica în căști, dar eu o fac și mă relaxează mult de tot. Asta am făcut până acum și am studiat împrejurimile. Vreau să zic că am rămas cu un gust amar în gură și nu era de la alcoolul ce fermentează în mine de câteva zile. Bă e ca și cum fericirea ar avea oră de culcare, că zău dacă seara mai vreun zâmbet la cineva. E toată lumea deprimată și se pare că e ușor contagioasă starea asta. Frate și orașul ăsta e de așa natură. E poluat, pizda mă-sii, aici tragi pe nas involuntar.
Oricum, e de tot căcatul și sincer să fiu, abea aștept să plec la Sibiu și să scap de monotonia și depresia înconjurătoare. Știu că las în urmă 15 ani de ploieștean, dar m-am saturat până-n gât de sentimentul ăsta. Mă rog,toate bune și frumoase, mă bag la o sticlă de Cola, un film și repaus până mâine să o iau de la capăt.
Sănătate !

Chillăreală și voie bună

Nu mă întrebați ce am făcut aseară că ghici ce, nu-mi aduc aminte. Nici eu, nici restul Păltinișului care ne-am îmbătat ca porcii și din câte am înțeles unii au și uitat arta mersului biped.
Oricum, toate bune și frumoase, mahmureală, durere de cap, tot tacâmul. Pe lângă asta, am o stare de bucurie interioară, dar să-mi bag pula dacă știu de ce. Orice în jurul meu mă bine-dispune. Simt așa că trăiesc, că fac ceva, că viața e frumoasă când ești mahmur și nu mai ții minte ce dracu ai făcut cu o seară înainte și mai urmează o seară poate mai criminală. Dacă aseară am avut ceva rețineri că era tacsu lu ăla acolo și mi-era că-i spune lu tata și iar mă face bețiv ordinar (ciob de oală spartă), în seara asta chiar că nu mai am nicio reținere.
Acum aștept să se facă seară și să fac ce-am făcut până acum la orice majorat.
Sănătate :*

Mici defecțiuni de memorie

www.ilariant.ro nu .com

Mici defecțiuni de memorie

La multi ani Muppets/Alecs/Stincosu' :*

Da bă, la mulți ani. Țin să fac publică această informație, deci dacă primești mesaje pe telefon și azi e de la mine și ma scapi și pe mine de datorie :)).
Mă rog, nimic interesant legat de azi, nici măcar ziua lu' ăsta nu e, a fost ieri, da' azi e majoratu', alt motiv de băutură, alt motiv să-mi pierd memoria și să mi se rupă filmu' pe la 12 și să nu știu cum dracu' am ajuns acasă.
Una peste alta, am o stare așa de relaxare și nu vreau să fiu deranjat din integrarea mea în absolut și diseară din integrarea în J&B, Stalinskaya și-asa mai departe. Stau, ascult muzică în căști că așa îmi place cel mai mult, să ascult pentru mine, să nu știe toată lumea ce ascult eu, mai ales cei cărora le-am zis că sunt rapper să nu știe că ascult și câte-o manea, că pula mea, oameni suntem.
Și ca să nu uit, vă recomand să vizitați site-ul www.ilariant.com . Vă spun așa pe scurt, că pe larg găsiți acolo. Sunt 4 prieteni din Zalău, studenți la Cluj, care fac tot felul de filmulețe amuzante rău în opinia mea. Și eu am aflat de ei de pe blogul altui prieten, nu dau nume, o să-l numesc MuieSteaua, (știe el de ce) și chiar mi se par amuzante rău filmulețele lor.
În concluzie nimic până acum, îmi văd de chillăreala mea.
Sănătate și voie bună !

29 iulie 2010

Zău că titlu potrivit pt ziua de ieri n-am găsit. Am făcut destul de multe ca să pun un titlu anume. Am avut o zi arhiplină și obositoare de am căzut lat aseară. Nici bășinile nu le-am mai simțit în somn, dar sunt sigur că au existat și spun asta după duhoarea în care m-am trezit azi-dimineață și care-mi predomina camera.
Mă rog, astea-s detalii nesemnificative așadar să trec la subiect cu ce-am făcut ieri. La 5 dimineața m-am trezit și m-am chinuit să-l fac și pe Ciprian să facă același lucru că altfel mai ajungeam la Sibiu din pulă. Am reușit după vreo 20 de minute de vorbit în șoaptă încât îmi intrase în reflex de zici că eram vreun surdo-mut. Pe la 6 fără ceva am decolat spre partea cealalta a Carpaților și trebuie să mă obișnuiesc cu astfel de drumuri că mă așteaptă un căcălău de aventuri d-astea despre care, sincer să fiu, sunt destul de entuziasmat. Una peste alta drumul bun, 3 ore, viteză pe serpentine de mi-au țâțâit chiloții, dar am ajuns sănătoși. P-acolo am ars-o vreo 2 ore cu semnat acte, predat diplome, plimbări ba pe la facultate, ba pe la rectorat cu căminul pizdii și-așa. La întors am dormit vreo 20 de min până m-a sunat Cubanezu să mă întrebe când ajung, cu ce plecăm la meci și pula-n pizdă. Aglomerația pizdii pe drumul dinspre munte, grabă d-aia nenorocită de zici că eram în vreun film polițist și trebuia să ajung să dezamorsez vreo bombă ca altfel bubuia lumea.După toate astea, ajung la gară și la gară ce se întâmplă? 60 de minute întârziere la tren. Păi să nu faci abuz de CeAtârnă și să le umpli frigiderul de carne? Exact asta am făcut și eu. În drum spre București 2 țigănci făceau planul de bătăie pe unde să intre în stadion să vândă semințe. Antonescule, unde ești bătrâne că s-au înmulțit ăștia ca gândacii? Am mai tras vreo 20 de minute de somn în tren că prea rupt eram și astfel mi-am umplut ghiozdanul de bale.
La București nimic interesant, am fost cu Cioco s-o viziteze pe cumnată'sa, am ars-o aiurea. Toate astea până la meci. Când mergeam spre stadion parcă trecuse orice sentiment de oboseală și disconfort. Eram în lumea mea și nimeni nu mă putea răpi din starea aia. Ne-am întâlnit cu Racu (dacă citești asta, țin să-ți mulțumesc încă o dată pt favoarea făcută și că m-ai scutit de cheltuit încă vreo 30 ron să vin eu la București personal pt bilete), am luat bilete și am mai stat la o vorbă la o alte alea.
S-a făcut momentul să intrăm în stadion și ca de obicei la meciuri mari îmbulzeala pulii și organizarea pizdii, deci fac casă bună. După toate controalele în ghiozdan, 4 filtre de jandarmi, când să intru văd că idiotul de Cioco îmi dăduse biletul de la Peluza 1 și turnichetul nu-mi recunoștea biletul. Dăi și întoarce-te, sună-l pe negru și mi-am recuperat biletul și am intrat exact la fluierul de început. Nu prea am ce să zic de atmosferă, la meciuri mari mereu a fost așa, ți se făcea pielea de găină, păcat că nu mereu. Dar totuși mă simțeam în lumea mea și simțeam că aparțin de undeva. Într-adevăr, ceva frumos de tot, păcat că prima repriză am stat singur, între necunoscuți că mă pierdusem de grup și nu stăteam să-i caut în marea aia de oameni. Oricum, asta nu m-a împiedicat să-mi manifest sentimentele și să fiu răgușit după doar 45 de minute (+ prelungiri) de cântat. A fost ceva de vis, victorie, cântece, culori, torțe, fumigene.
La întoarcere nu mare lucru, Gara de Nord, rapid spre Ploiești Sud, oboseală multă. Ajunși în Ploiești direct taxi și Păltiniș. În casă duș și lat in pat, somn de 12 ore.
Am postat și azi, deci mă mențin.
Sănătate și la mulți ani (știe el cine).

Ne delectăm cu încă un căcat de decizie de ordin politic

Băi fraților, nu-s eu vreun om de cultură, nu pot să zic că m-a pasionat vreodată ceva de genul ăsta, dar măcar am apreciat si am susținut pe cât posibil chestiile astea. Și ca să n-o mai frec aiurea cu introduceri și pula mea, trec la subiect.
Primarul ploieștean, Andrei Volosevici, mai scoate încă un excrement politic prin decizia de a desființa Teatrul Toma Caragiu. Un motiv concret nu știu nici eu, nu prea sunt în domeniu, dar din câte am înțeles e nevoie de multe concedieri că pula mea, că nu-s bani, că nu-s fonduri etc.
Păi bă burtoșilor, cum v-ați gândit voi să începeți tocmai cu instituțiile de cultură? După ce că și-așa pt mulți astea sunt SF-uri, le mai și închideți? După ce sunt cam singurele delicateți culturale pt. creierele noastre afumate, ni le luați din meniu?
Mă frate, nu sunt mare fan al teatrului, n-am mai fost la un teatru de un căcălău de timp, dar imi aduc aminte cand eram clasa I, a IIa și ne ducea învățătoarea la teatru să vedem tot felul de comedii special făcute pt mucoși d-ăia ca noi. Nici atunci nu eram mare fan al teatrului, dar mă gândeam mereu ca după fiecare piesă înfundam Mc-ul și eram cel mai fericit copil. Era bucuria mea și a fiecărui copil d-ăsta. De ce vreți să luați bucuria copiiilor? Măcar de dragul că îi duce la Mc după, că poate nu orice copil își permite și astfel îi oferi o rază de bucurie în pula mea.
Haideți să încercăm să facem ceva că ăștia or să ne ia și chiloții de pe noi. Măcar de mi-aș vedea budigăii in mâncarea lor, le-aș da de plăcere.
Dacă simți ce simt și eu îți las un mic link și mai departe te descurci.
http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/salveaza_teatrul_toma_caragiu_din_ploiesti-p20866051.html?msg_ok=1

Bonus:

Inceput de viata virtuala

De ce asa? Simplu. Pentru ca mai tarziu o sa-mi dau seama ca tot eu sunt cel mai frecvent vizitator al propriului blog si o sa-mi vars plictiseala citind articole vechi si uitate. Stiu ca o sa-mi iau mai multe ignore-uri acum decat inainte pt ca o sa dau mai multe mass-uri.
Prezentare? Nu-i cazu', oricum nu intereseaza pe nimeni si daca intereseaza pe cineva ii trece.
Pentru inceput imi iau la revedere si ne vedem pe mess cand "FMM cu mass-u' ma-tii" va inlocui traditionalul "buna, ce faci?".
Sanatate !