O stare indecisă, balans între siguranță și pericol

Ați stat vreodată să judecați împrejurimile? Eu da. Ba chiar de mai multe ori și am reușit să trag o pseudo-concluzie: anume că siguranța în lumea asta e aproape apusă și că pentru a trăi într-un sentiment sigur, trebuie să trăiești cât mai aproape de pericol. Mi se pare cea mai convenabilă metodă pentru un succes în viață. Până la urmă totul se rezumă la noțiunea de "călit". Mulți am fost căliți de ceva de când eram mici. Și cum? Prin a simți pe propria piele acel ceva. Se formează oarecum niște anticorpi psihici care te vor ajuta să treci prin pericole nevătămat.
Mă gândesc acum la ce-mi spunea mama până să plec la Sibiu: "ai grijă, mamă, să nu te apuci de droguri că ai văzut cum e acuma, le iei de la magazin". Vreau să cred că a făcut asta din obligația de a-și face datoria de părinte. Cred că e și ea conștientă că, dacă aș fi vrut să mă apuc, mă apucam de-acasă pentru că la fel e și acolo și peste tot. Și, sincer să fiu, eu n-am spus nimănui să se apuce sau să nu se apuce. Tocmai faptul că nu am fost un "Gigi-contra" m-a ajutat să mă mențin la un nivel social decent. Nu m-am ferit, ci l-am luat ca atare. Consider că am văzut destule, am asistat la destule și tocmai chestia asta poate m-a călit de necazurile vieții. Am avut persoane care m-au învățat, însă multe le-am învățat prin cineva cu care am fost mereu, oriunde și oricând: Eu!.
Nu știu cum voi fi cum voi fi când voi părinte, dar sper din tot sufletul să am mentiltatea pe care mi-o doresc acum s-o am atunci. Vreau să-mi călesc copilul/copiii pentru ca ei să fie în stare să se descurce și fără mine. Vreau ca ei să-și ofere singuri cea mai bună educație, eu doar să le arăt cum să o obțină.
Concluzionând cele aberate mai spus vreau să citez o replică din filmul Green Street Hooligans care pentru mine a fost un motto: "I've never lived closer to danger, but I've never felt safer"