Ascult-o bine...și ia ce trebuie din ea

Sesiune

Iată vine, nu-ți dai seama
Sesiunea și cu teama,
Examenele-s cu bascula
Tu ai învățat fix pula
Și-ți stă morcovul la spate
De bășina ți se zbate
Anul ăsta de nu-l treci
Ceva cred c-o să belești
Vrei chiar și o notă slabă
Pentru ea renunți la labă,
Timp deloc nu prea mai e
N-ai nici când să dai o muie,
Bagă mare la-nvățat,
Poate n-o să fi picat,
Să te țină mă-ta-n puf,
Să n-ajungi la pămătuf,
Anul 2 s-ajungem toți
Fără morcovu-n chiloți!

Decizia e a voastră

Mesaj Anonim ...
Stimate ploiestean,

In 24 ian.a.c. între orele 10.45 -11.45 te invităm la o plimbare, cu o carte in mana, în parcul din fata Prefecturii
In acest interval poti veni si pleca oricand.

Prezenta ta are o tripla semnificatie:
- aniversarea Unirii celor două principate;
- comemorarea decesului col (r.) conf. univ. dr. Irimiea Mihai,care a decedat scriindu-i presedintelui;
- dezacordul privind modul in care guvernantii ne conduc.

Arata-ti nemultumirea si revolta prin prezenta ta tacuta si comportandu-te in mod civilizat!

Un cetatean ploiestean nemultumit

Transmite acest mesaj tuturor celor pe care ii cunosti!

Retrospectiva 2010

Na că s-a mai dus un an, 365 de zile, și e cazul să trag o linie. Tocmai d-aia n-am mai postat, pt că am așteptat chiar sfârșitul anului și am găsit momentul optim. Mâine plec la munte, mă întorc pe 2, deci azi e ziua ideală pentru postare. A trecut și 2010-le, dar cu ce? Ce am făcut în anul ăsta? Ce n-am reușit să fac? Eh, după o analiză cronologică aș putea spune că a fost un an bun spre foarte bun. Motivele sunt următoarele:
- am intrat la facutate, fără taxă, jurnalism, exact ce-mi doream
- am luat permisul după luuuungi încercări și bătăi de cap
- am luat BAC-ul, deci am încheiat 12 ani de școală
- am intrat așa-zisa "cea mai frumoasă perioada a vieții" și anume: studenția. Și DA, se confirmă, cel puțin până acum chiar a fost o perioadă foarte frumoasă unde am cunoscut oameni noi de nota 20
Despre cele rele nu vreau să vorbesc, că oricum n-ar interesa pe nimeni. Așa că, decât să-mi împărtășesc inutil probleme, prefer să-mi împărtășesc doar laudele.
Per ansamblu, a fost un an foarte bun așa că nu-mi rămâne decât să sărbătoresc la munte în stilul caracteristic.
La mulți ani, poznașii mei și să ne revedem cu bine !

Am greșit

Imi cer scuze pt folosirea dubla a sintagmei "Să fim serioși"

Români de ocazie

Ştiu, a fost ziua României, la mulţi ani, hahaha. Dar aţi observat cât de mult ne iubim noi ţara DOAR de 1 decembrie? Băi frate, e nebunie de 1 decembrie, toată lumea status-uri pe mess, poză la avatar cu drapelul, chestii, nebunii și în rest nu știm care cum să plecăm mai repede de aici. E exact ca relația pe care o ai cu un prieten pe care, de fapt, nu-l suporți, dar de ziua lui ești frate cu el, doar doar de ți-o da și ție o bere. Și dacă stăm să analizăm un pic și noi primim o mică cinste de Ziua Națională, suntem liberi, nu mergem la școală, la facultate, la muncă etc.. Eh, nu chiar toți, că sunt oameni care muncesc chiar și în ziua asta, dar hai sa fim serioși, câți dintre voi v-ați cinstit TOȚI cunoscuții de ziua voastră? Și să fim serioși, cât la sută din populație se scoală în dimineața zilei de 1 Decembrie și primul lucru pe care-l face este să asculte imnul național și spune în gând "Sunt mândru că sunt român"? Nu frate, de fapt toată lumea se scoală fericită pe la un 10-11 și spune "Azi sunt șef, nu mă duc la muncă".
Și pt că tot am fost acuzat de "defăimarea statului", am s-o duc până la capăt. Nu am ceva împotriva României, îmi iubesc țara, însă am ceva cu mentalitatea și perversitatea poporului român mereu în așteptare spre a fi servit.

O stare indecisă, balans între siguranță și pericol

Ați stat vreodată să judecați împrejurimile? Eu da. Ba chiar de mai multe ori și am reușit să trag o pseudo-concluzie: anume că siguranța în lumea asta e aproape apusă și că pentru a trăi într-un sentiment sigur, trebuie să trăiești cât mai aproape de pericol. Mi se pare cea mai convenabilă metodă pentru un succes în viață. Până la urmă totul se rezumă la noțiunea de "călit". Mulți am fost căliți de ceva de când eram mici. Și cum? Prin a simți pe propria piele acel ceva. Se formează oarecum niște anticorpi psihici care te vor ajuta să treci prin pericole nevătămat.
Mă gândesc acum la ce-mi spunea mama până să plec la Sibiu: "ai grijă, mamă, să nu te apuci de droguri că ai văzut cum e acuma, le iei de la magazin". Vreau să cred că a făcut asta din obligația de a-și face datoria de părinte. Cred că e și ea conștientă că, dacă aș fi vrut să mă apuc, mă apucam de-acasă pentru că la fel e și acolo și peste tot. Și, sincer să fiu, eu n-am spus nimănui să se apuce sau să nu se apuce. Tocmai faptul că nu am fost un "Gigi-contra" m-a ajutat să mă mențin la un nivel social decent. Nu m-am ferit, ci l-am luat ca atare. Consider că am văzut destule, am asistat la destule și tocmai chestia asta poate m-a călit de necazurile vieții. Am avut persoane care m-au învățat, însă multe le-am învățat prin cineva cu care am fost mereu, oriunde și oricând: Eu!.
Nu știu cum voi fi cum voi fi când voi părinte, dar sper din tot sufletul să am mentiltatea pe care mi-o doresc acum s-o am atunci. Vreau să-mi călesc copilul/copiii pentru ca ei să fie în stare să se descurce și fără mine. Vreau ca ei să-și ofere singuri cea mai bună educație, eu doar să le arăt cum să o obțină.
Concluzionând cele aberate mai spus vreau să citez o replică din filmul Green Street Hooligans care pentru mine a fost un motto: "I've never lived closer to danger, but I've never felt safer"