Ultimele socoteli ...

Se apropie clipa după care tânjesc de vreo 2 luni fără încetare. Exact, sâmbătă plec la Sibiu. Cum am mai spus într-o postare mai veche, începe "Viața mea vol. 2". Cineva îmi spunea că aș fi sugerat faptul că eu aș pleca dezamăgit sau alte chestii de genul. Total greșit, nu plec deloc dezamăgit, din contră...plec împăcat sufletește în legătură cu aproximativ tot.
Vreau să fac clară o chestie în legătură cu plecarea asta. Entuziasmul meu nu se datorează faptului că vine studenția, ci faptului că am ocazia să iau totul de la 0. Nu urmează un alt capitol din viața mea, ci un alt volum. Și mulți dintre noi, din generația mea, trecem prin același lucru, doar că eu îl privesc cu niște ochi mult mai largi și cu niște sentimente mult mai intense. Trebuie să recunosc că e și distanța care mă desparte de casă, asta mă face să privesc lucrurile mai intens și cu un pic mai multă maturitate, dar nu vreau să exagerez că la 19 ani prea multă maturitate nu-ți aduce tocmai respect, ci te cam marginalizează. Sunt de părere că oamenii se înțeleg între ei în funcție de vârsta psihologică, nu fizică, dar e doar o părere.
Eh, mai e puțin până ajung acolo și abea atunci mă voi convinge dacă toată așteptările și sentimentele astea intense și-au avut rostul. Până atunci mai sunt câteva zile în care trebuiesc rezolvate niște ultime socoteli.

Șoferieeeeee

Băi frate, de n-a mers vara asta strună să-mi bag pula. Tot mi-a ieșit, absolut tot. Bac, facultate, orice. Mai nou și cu șoferia am terminat. Da mă,am luat permisul, după un an și ceva de școală de șoferi că până și armata o terminam mai devreme. Mă rog, ideea e că am terminat cu toate grijile, am încheiat totul cu succes.
Partea cea mai bună e cu totul alta și anume că eu plec de-aici cu toate socotelile încheiate și fără vreun regret. E ca-n poveștile alea când cineva anume își știe clipa sfârșitului și-și încheie toate socotelile cu viața și cu cei din jur. Și asemănarea acestor 2 cazuri e destul de mare, că eu mă duc spre un nou început așa cum și moartea în opinia mea este tot un început, unul fără sfârșit. Și ca să fac asemănarea și mai apropiată, țin să precizez că gândurile mele de a mă întoarce sunt negative așa cum și întoarcerile propriu-zise vor fi cât mai reduse și doar în caz de forță majoră.
Am multe chestii de luat de la capăt și un viitor de rezolvat. Nu știu cum sunteți voi, dar eu, unu, iau chestia asta destul de serios pentru că am stat și am studiat împrejurimile și am rămas cu un gust cam amar în gură. Așa că "Viața mea vol. 1" s-a dus, urmează "Viața mea vol. 2". Și nu o să apară cu Gazeta Sporturilor, ci cu http://strumfblogjob.blogspot.com.
Cu multă stimă și respect vă urez o seară plăcută în continuare.

Noi începuturi, emoții de toamnă, uniforme etc. ... dar nu ale mele

Gata, s-a dat startul la o nouă cursă. O nouă cursă de 100 m lecții de viață peste care trebuie să se treacă cu brio. Dar nu pentru mine... Nu, eu mai am de așteptat până-n octombrie pentru altă cursă și mai complicată: aceea a viitorului, dar asta o abordez în octombrie.
Vreau să vorbesc de faptul că azi am fost la deschiderea liceului unde 4 ani de zile am făcut umbră asfaltului, am zgâriat bănci, am plantat microfoane sub scaune sau bănci, am râs, m-am enervat, am făcut caterincă și am fost înconjurat de oameni care mi-au marcat acești 4 ani. Azi am fost doar în vizită din păcate (deci dacă m-aș fi dus beat n-ar fi avut ce să-mi facă:)) ). Și am simțit o emoție tristă, dar venea din același de unde venea o veselie interioară timp de 4 ani. Parcă s-a dus spuma adolscenței, acea perioadă în care aveai avantajele unui adult și grijile unui copil. Sunt conștient că adolescența nu e nici pe departe terminată, dar problema e că grijile abea acum încep.
Am văzut-o pe diriga, unul din mulții dirijori ai vieții pentru mine, fericită că am fost câțiva care și-au adus aminte ce a însemnat această femeie pentru noi, că vrem noi să acceptăm sau nu. După ce ne-am întins la vorbă în curtea școlii, ne-am dus în clasă să-i vedem noua adunatură de șoareci, pe care dânsa trebuia să-i transforme în 4 ani în hamsteri de rasă și la cum o cunosc eu sigur o să-i reușească.
Mă uitam așa prin bănci și să-mi bag pula de nu în fiecare copilandru d-ăsta regăseam pe unul dintre noi. Spre exemplu Andrei copilul din prima bancă cu ochelari și slab ce la prima apariție pare unul din tocilarii și colegă-su de bancă Dani feciorul cu mustața aia de zici că era cea mai proastă reîncarnare a lui Vlad Țepeș. Eu bineînțeles că m-am regăsit (cu greu, că trebuia să mă caut undeva la nivelul băncii) în cel mai mic bulgăre de piele și păr (măcar pe burtă și picioare :)) ). Acum a fost altceva, priveam din exterior. Și râdeam cu Andrei și cu Luci pe diferite teme și urlă diriga la mine spunându-mi: "Alexandre, nu mai râde că faci gălăgie". Vreau să spun că a fost cel mai intens fenomen de deja-vu pe care l-am trăit vreodata. Îmi era atât de cunoscut încât în momentul ăla aveam senzația că mă dă afară din clasă. Dar s-au dus frate anii ăștia și vin momente grele.
Ajung la concluzia că Am rămas copil, dar copilăria s-a terminat.

Repaus de subiecte

Vreau să anunț faptul că pentru o perioada de aproximativ 3 săptămâni nu voi avea subiecte de scris, așa că posturile se vor face mai rar în funcție de dispoziție și un pic în funcție de timp, în sensul că timp am căcălău de când stau aici, dar de asemenea, de când stau aici, nu prea am despre ce să scriu pentru simplul fapt că nu fac nimic toată ziua. Așa că...Sănătate și voie bună !